Se pare că prestarea serviciilor funerare nu se face conform legii, în unele cazuri, la Botoșani.
Cel puțin, asta au constatat comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani, care au verificat un număr de 21 de operatori economici care prestează servicii pentru organizarea evenimentelor nefericite din viața botoșănenilor.
Astfel, din cei 21 de operatori verificați, la 10 s-au constatat abateri. Mai precis, lipsea reglamentul de funcționare și organizare al cimitirelor, prețurile pentru produsele specifice domeniului de activitate nu erau afișate, iar unii dintre ei nu aveau la sediul firmei contractul pentru prestarea serviciilor funerare.
În urma controlului au fost aplicate patru amenzi contravenționale în valoare de 16.000 de lei. Cea mai mare amedă a fost în valoare de 5.000 de lei.
Cert este că unii patroni ai acestor firme s-au ales doar cu un avertisment. Astfel, s-au aplicat 6 avertismente, urmând ca reprezentanții CJPC să verifice în scurt timp dacă unele abateri s-au îndreptat. În caz contrar, amenzile vor fi aplicate și acestor șase firme.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024