Mai mulţi angajatori din Botoşani au fost amendaţi de către inspectorii muncii în urma unor controale.
În cursul lunii decembrie 2018, în domeniul Relaţii de Muncă au fost efectuate controale la 82 de angajatori, cu un număr de 684 salariaţi, din care 302 femei şi un minor. Au fost sanctionaţi 4 angajatori, au fost dispuse 85 de măsuri, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, din care 4 avertismente şi 4 amenzi în valoare totală de 120.000 lei.
Astfel, inspectorii muncii au depistat 9 persoane desfăşurând muncă nedeclarată, fiind aplicate 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 120.000 lei.
Au mai fost aplicate amenzi pentru :
- încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă,
- nerespectarea prevederilor legale a HG 905/2017 privind Registrul General de al Salariaţilor.
În cursul lunii decembrie 2018, în cadrul domeniului Sănătate şi Securitate în Muncă s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- au fost efectuate controale la 34 agenţi economici, fiind constatate 62 neconformităţi şi au fost dispuse 69 măsuri. Au fost aplicate 62 sancţiuni contravenţionale, din care 62 avertismente.
- un eveniment a fost comunicat în această lună de către angajator către ITM;
- s-au cercetat de către angajatori 5 evenimente soldate cu incapacitate temporară de muncă, acestea fiind avizate de către inspectorii din cadrul compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă al ITM Botoşani;
- două evenimente cercetate de către inspectorii din cadrul ITM au fost comunicate Inspecţiei Muncii;
- a fost înregistrată o persoană accidentată din accident de muncă, soldat cu incapacitate temporară de muncă.
Cele mai des întâlnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control:
- lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională,
- neinstruirea lucrătorilor la angajare,
- lipsa planul de prevenire şi protecţie,
- neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic,
- nu erau întocmite instrucţiunile proprii,
- lipsa certificatului constatator care să ateste autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă,
- nu au fost îndeplinite măsurile dispuse în procesele verbale de control anterioare,
- angajatorii nu au luat măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor,
- angajatorii nu au luat măsuri pentru desemnarea lucrătorilor care să aplice măsurile de prim ajutor.
Valoarea totală a amenzilor aplicate de către ITM, în cadrul domeniilor Sănătate şi Securitate în Muncă şi Control Relaţii de Muncă, în cursul lunii decembrie 2018, este de 120.000 lei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024