România va avea încă un aeroport. După o pauză de cinci ani, acesta s-ar putea deschide în luna aprilie, iar lucrările vor fi gata în anul 2020. Șantierul are cinci obiective importante în care va investi în prima etapă a lucrărilor.
Este vorba despre o pistă de decolare-aterizare şi un gard care împrejmuieşte terenul viitorului Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav.
Primul este calea de rulare Alfa, care va face legătura între pistă şi parcarea avioanelor, cu o lungime de 200 de metri şi o lăţime de 23 de metri, plus acostamente. Aceasta va fi construită din dale de ciment cu o grosime de 41 de centimetri, ca de altfel şi parcarea, care va avea o dimensiune de 135 de metri pe 145 de metri. Aici vor putea staţiona trei aeronave categoria C, cu anvergura aripilor de 36 de metri.
Totodată, al treilea element din acest proiect este sistemul de canalizare complex, care va asigura atât preluarea apelor de pe pistă, cât şi de pe calea de rulare şi parcare. De asemenea, a fost proiectat şi sistemul de iluminare al platformei prin intermediul a trei piloni cu o înălţime de 27 de metri, precum şi infrastructura pentru balizaj, respectiv tot ce înseamnă conducte şi camere de trageri.
În total, şase asocieri de firme au licitat pentru acest contract al cărui cost este estimat la suma de 9,2 milioane de euro. Printre societăţile care au licitat se numără atât companii din Braşov, cât şi din Bucureşti sau Botoşani, dar şi o companie italiană, care s-a asociat cu alte două firme din ţară pentru acest proiect.
„Am fost nevoiţi ca pe partea tehnică, tocmai pentru a verifica atât listele de cantităţi, cât şi preţurile ofertate, să ne luăm un consultant, în aşa fel încât să avem o evaluare pertinentă şi să nu dăm naştere la niciun fel de contestaţii. Această procedură va dura în jur de două luni şi sperăm ca undeva în luna aprilie să încheiem contractul şi să dăm ordinul de începere a lucrărilor pentru această etapă. Vom aştepta termenul de contestaţii, să sperăm că nu vor exista“, a declarat Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov
Anul viitor, CJ Braşov îşi propune să demareze lucrările pentru celelalte obiective din a doua etapă, ulterioară reluării şantierului. Este vorba despre terminalul de pasageri, turnul de control, clădirea energetică şi alte construcţii aferente aeroportului, valoarea totală a proiectului fiind de 57 de milioane de euro.
„Acest aeroport nu trebuie să rămână doar un subiect de campanie electorală şi de discuţie. Am luat decizia să dăm proiectarea şi execuţie final, conform Studiului de Fezabilitate. Deci vom scoate tot ceea ce am prevăzut ca şi etapă în acest an, iar pentru restul va exista proiectare şi execuţie finală şi vom bugeta multianul acest proeict. O parte din bani vom veni din banii CJ, iar o parte din creditul pe care urmează să-l luăm şi să aibă această destinaţie“, a mai spus Adrian Veştea.
Luna aceasta, CJ Braşov a făcut demersuri pentru contractarea unui credit de 200 de milioane, din care 155 de milioane de lei vor merge către investiţia aeroportului. Este al treilea credit pe care CJ Braşov îl face pentru acest obiectiv, primele două fiind realizate de către fosta administraţie. De altfel, un credit de cinci milioane de euro încă se află în conturile CJ, banii nefiind folosiţi până în prezent.
„În bugetul de anul acesta am prevăzut 83 de milioane de lei, bani care sunt prevăzuţi din excedentul bugetar. Deci, faţă de anul trecut, când am alocat 10 milioane de euro, anul acesta am prevăzut aproape 18 milioane de euro şi mai avem încă cinci milioane de euro, creditul netras pentru aeroport. Parctic, anul acesta începem, fără creditul pe care ne-am propus să-l luăm, cu un buget de 23 de milioane de euro pentru aeroport. Este un buget multianul, iar anul viitor vom face în aşa fel încât să bugetăm să finalizăm aeroportul“, a dat asigurări Adrian Veştea, scrie Bugetul
Între timp, CJ Braşov caută soluţii pentru efectuarea studiului de radionaviagaţie a aeroportului, un studio foarte important, care ar asigura elementele de siguranţă în procedurile de zbor pe viitorul aeroport. Anul trecut, la licitaţia organizată de administraţia judeţeană nu s-a prezentat nicio firmă, aşa că CJ apelează acum la Romatsa, care este singura companie din ţară capabilă să realizeze un asemenea proiect sau ar putea să atribuie direct contractul către o firmă din afara ţării, în România nefiind firme specializate în radionavigaţie.
Valoarea studiului, 1.215.000 de lei.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024