Acțiune organizată de polițiști în nordul județului.
La data de 19 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare viteza excesivă sau consumul de băuturi alcoolice.
Astfel, s-a acționat pe principalele artere din orașul Darabani, fiind instituite filtre rutiere la intrările și ieșirile din oraș, prilej cu care au fost controlate peste 100 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei, 34 dintre acestea fiind aplicate pentru viteză excesivă.
De asemenea, au fost efectuate 24 de testări cu aparatul etilotest, fără a fi identificate persoane aflate sub influența alcoolului.
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024