Cinci persoane au ajuns luni la spital în urma unui accident produs pe raza localităţii Zăiceşti.
Bărbatul de 37 de ani care conducea un autoturism pe drumul european DE 58, pe relaţia Copălău-Zăiceşti, s-a angajat în mod neregulamentar în depăşirea unui alt vehicul. Acesta a încălcat marcajul longitudinal simplu continuu, împrejurare în care a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 46 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea celor doi conducători auto precum şi a doi minori de 5, respectiv 8 ani ( pasageri în vehiculul condus de bărbatul de 37 de ani) şi a unui bărbat de 30 de ani (pasager în vehiculul condus de bărbatul de 46 de ani).
Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, valorile fiind negative.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsuri în consecinţă.
(Sursa foto: Radar Botoşani Oficial)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
APEL umanitar: Micuțul Ștefan are mare nevoie de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024