Cinema Unirea va găzdui joi seară un film mai puţin obişnuit. Nu este destinat cinefililor, ci actualelor şi viitoarelor mămici, dar nu numai lor. Este un documentar românesc despre alimentaţia copiilor.
După ce au simţit pe propria piele hibele sistemului ruginit, trei mămici au înfiinţat în 2013, la Bucureşti, Lion Mentor Association, iar în acest an proiectează în 25 de oraşe, printre care şi Botoşani, documentarul "Îndrăznesc să diversific", care este primul documentar românesc despre alimentația copilului.
Acesta a fost produs după ce s-a constatat că, în condiţiile scăderii accentuate a natalităţii din România, tot mai puţinele femei care se încumetă să nască au cunoştinţe precare despre alimentaţia bebeluşilor, lucru care se repercutează, uneori ireversibil, asupra sănătăţii acestora.
La Botoşani filmul va fi proiectat într-un parteneriat cu Asociaţia Idei Creative condusă de Ana-Maria Andrei, care invită la film nu doar mămicile, ci şi taţii şi bunicii implicaţi în creşterea copiilor.
Mai ales că filmul ca continua cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri susţinută de Gabriela Lungu, nutriţionist la VegeMania.
De asemenea, spectatorii vor participa automat şi la o tombolă la care se vor acorda premii precum cărţi de profil, o şedinţă la nutriţionist, cremă solară pentru bebeluş, vouchere pentru hypnobirthing.
Proiecţia va avea loc de la ora 18:00, iar intrarea este gratuită.
Ana-Maria Andrei este educator prenatal lamaze, curent care susţine, promovează şi protejează naşterea naturală prin şase tipuri de practici bazate pe dovezi ştiinţifice adaptate provenite de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Specialiştii lamaze militează pentru naşterile naturale întrucât consideră că orice intervenţie care la prima vedere pare non-invazivă întrerupe procesul normal de naştere şi necesită manevre şi echipamente medicale. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Rapidiștii nu își revin după bătaia încasată la Botoșani: Eu sunt șocat
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024