Social-democratele din Dorohoi şi-au ales, sâmbătă 21 septembrie 2013, conducerea organizaţiei. Ţăran Elena a fost realeasă în funcția de președinte al OFSD Dorohoi. În cadrul alegerilor PSD s-a ales şi secretarul executiv, în persoana d-nei Paula Gavriluță.
Nu în ultimul rând membrii cu drept de vot au pus ştampila şi pe cei cinci vicepreşedinţi după cum urmează: Angelica Gheras, Valuța Murariu, Cristina Anton, Iulia Amarie și Mihaela Lupu. De asemenea, au fost aleşi şi cei opt membri ai Consiliului Executiv al OFSD Dorohoi: Otilia Puiu, Aurelia Crețu, Maria Alexandrescu, Elena Bălinișteanu, Angela Francu, Doinița Calinciuc, Luminița Vițalariu şi Dorina Turiceac.
Din partea Organizației Județene OFSD au fost prezente senatorul Doina Federovici, președinte OFSD Botoșani, Mihaela Huncă, vicepreședinte PSD Botoșani, Daniela Lozneanu și Mioara Jurgiu.
[[banner]]
„
Apreciez activitatea femeilor social democrate din Dorohoi și le felicit pentru faptul că această organizație se află în topul celor mai bune organizații din județ. Sunt convinsă că noua echipă de conducere, alături de fiecare dintre dvs, are toate atuurile de a echilibra lucrurile, de a formula criticile pe care, de cele mai multe ori, noi trebuie să le urmăm. Mă bucură faptul că PSD Dorohoi are un număr atât de mare de membre, ceea ce arată o evoluţie extraordinară şi dorinţa, în egală măsură, a femeilor de a se implica în viaţa publică în care sunt atât de multe lucruri de făcut, în viața politică în care cred că rolul nostru este din ce în ce mai important pentru a diminua inechitatea şi a restabili echilibrul”, a spus
Doina Federovici.
Evenimentul s-a bucurat de o largă participare din partea doamnelor social democrate implicate în viaţa politică, socială, economică si culturală a oraşului.
CITEŞTE:
ACUM : Alegeri la Tineretul PSD cu seniori în primele rânduri şi mesaj PNL - FOTOGALERIE