Fosta deputată Doina Dreţcanu a ajuns vicepreşedinte pe ţară a femeilor social-democrate. Duminică la Palatul Parlamentului a avut loc congresul organizaţiei sexului frumos din PSD şi cu toate că au fost 15 posturi disponibile şi 24 de candidate, ea a reuşit să prindă o astfel de funcţie.
Fosta parlamentară nu este însă singura social-democrată de la Botoşani care a reuşit să acceadă în forurile centrale de conducere. Doina Federovici, preşedintele OF – PSD Botoşani, a intrat în comitetul executiv, iar Tereza Nica, lidera de la municipiul Botoşani, Viorica Afrăsînei şi Ana Bărculeţ au fost alese în consiliul naţional al organizaţiei de femei. „Consider că este o realizare importantă a organizaţiei noastre pentru că n-a fost simplu să avem un vicepreşedinte din 24 de candidaţi pentru 15 locuri”, ne-a declarat Doina Federovici. La congres au participat circa 700 de persoane, iar delegaţia de la Botoşani a numărat 11 PSD-iste.
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024
FAZA ZILEI cu Iftime: Mă duceam să pasc oile / Nu cântă nimeni mama m-a făcut porcar – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
AUR Botoșani NU face alianță la Județ, Simion: Să se spele pe cap – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Vremea se schimbă radical după ploile din weekend: ANUNȚUL șefei de la „Meteo”
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024