În cursul amiezii zilei de joi, 25 iunie 2015, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati din municipiul Botoșani a fost adusă o femeie în stare gravă, după ce a suferit o cazătură puternică, anunță Vocea Dorohoiului.
Femeia de 82 de ani, O.H., din localitatea Cordăreni a rămas mai întâi sub supravegherea medicilor de la Spitalul Municipal Dorohoi, însă fiindcă starea acesteia s-a agravat, aceștia au decis transferul bătrânei la unitatea medicală din Botoșani, ea fiind diagnosticată cu un traumatism la nivelul șoldului stâng, pe care femeia l-a suferit în urma unei căzături puternice.
De asemenea, cu doar două zile în urmă, la UPU Botoșani a fost transportată o altă bătrână în stare gravă, după ce s-a dezechilibrat și a căzut dintr-un copac, în care se urcase cel mai probabil pentru a culege fructe. G.C. de 79 de ani, din comuna Pomârla, a fost diagnosticată cu un sever traumatism toracic, dar și cu lovituri la nivelul capului.
Ambele femei au rămas internate pe secțtiile Spitalului Județean Mavromati, pentru a primi tratament de specialitate.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024