Probleme pentru o femeie după un control la vamă.
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în urma controlului efectuat asupra bagajelor personale, 3.400 ţigarete diverse mărci, pe care un cetățean moldovean a încercat să le introducă ilegal în ţară ascunse în cutii cu mere.
În data de 16 iulie 2018 , în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca- I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul moldovean Larisa M., în vârstă de 54 de ani, pasager într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.
În baza profilului de risc şi pentru valorificarea unor informaţii, polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor, şi au fost descoperit, ascunse în cutii cu mere aparţinând femeii, 3.400 de ţigarete (170 de pachete), cu timbru de acciză R. Moldova şi Duty Free.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării ţigărilor în valoare de 782 lei şi sancţionarea contravenţională a persoanei cu amendă în valoare de 5.000 lei.
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024