În cursul după-amiezii de marți, 21 iulie 2015, un adevărat haos s-a dezlănțuit în incinta Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, acolo unde au ajuns trei protagoniști: o mamă, un fiu, dar și o agresoare, extrem de violentă, care a putut fi potolită doar prin intervenția unor echipe de jandarmi, dar și de polițiști.
Totul s-ar fi petrecut cu puțin timp în urmă, în jurul orei 16.00, atunci când pe o stradă din municipiul Botoșani, Eugenia T., de 65 de ani, mergea să îi ducă un pachet de mâncare fiului său. Ca de nicăieri, femeia s-a trezit agresată, luată la pumni de către o tânără de 35 de ani, întreg episodul având loc în preajma Casei de Pensii din municipiul Botoșani, iar din câte se pare cel care a scos-o pe Eugenia T. din mâinile agresoarei ar fi fost chiar fiul la care mergea pentru a-i duce de mâncare, cel care a alertat autoritățile.
La fața locului au ajuns mai multe echipe de intervenție, dintre care una a Serviciului Județean de Ambulanță, una a Poliției, dar și jandarmii au fost solicitați să intervină, iar asta din cauza faptului că tânăra de 35 de ani, Brândușa O., era extrem de recalcitrantă și avea tulburări de comportament.
Odată transportată la spital, s-a putut observa că tânăra care a luat la pumni o femeie, în plină stradă, se află în evidența Secției de Psihiatrie cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă.
(M.M.)
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Iftime, prefectul și deputatul PNL, baie de mulțime la o întâlnire despre cercetare – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024