Descoperire șocantă făcută de un botoșănean în dimineața zilei de miercuri, 2 noiembrie 2016. O femeie dezbrăcată complet a fost găsită fără suflare, cu capul în albia unui pârâu.
Ea era de loc din localitatea Rădeni, comuna Frumușica și nu mai fusese văzută de câteva zile. Obișnuia să consume alcool cu soțul și să se certe. Avea 63 de ani, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
După aproximativ trei zile de când a fost văzută ultima dată femeia a fost găsită moartă. Era dezbrăcată complet, iar hainele ei aruncate la depărtare față de locul în care se afla trupul. Capul îi era în apă.
”La examinarea externă a cadavrului nu s-au pus în evidență urme de violență, însă în urma efectuării necropsiei se vor stabili cauzele decesului”
Daniela Gheorghiescu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
Nu se cunoaște la acest moment nici dacă femeia a fost victima unui viol având în vedere că nu avea nici un articol de îmbrăcăminte pe ea.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024