Finele săptămânii trecute a fost marcat de dezbaterile pe proiectul legii bugetului național din plenul Parlamentului.
Au fost și parlamentari botoșăneni prezenți (sau nu) la discuțiile dinainte și la momentul votului.
Reprezentanții Pro România au asistat la dezbateri însă, în semn de protest, nu au participat la vot.
„Au existat o serie de motive pe care vreau să vi le spun și anume au fost prognozele nerealiste care stau la baza întocmirii bugetului și aici ne referim la creșterea economică, deficit și inflație. Și asta nu o spunem doar noi cei de la Pro România, o spun specialiștii care au studiat proiectul de buget”,
Mihaela Huncă, parlamentar
Partidul Pro România a depus amendamente pe domenii de activitate, nu multe la număr însă cu destinație exactă.
Fosta social democrată a comentat și modul în care sunt tratați primarii din teritoriu prin prisma alocărilor bugetare.
„Este clar că bugetele pentru autoritățile locale îi transformă pe aceștia (primari n.r.) în sclavi ai ministerelor pentru că vor fi nevoiți pentru anumite de investiții în localitățile sau regiunile lor să meargă la ministere, să aibă și avizul partidelor de la guvernare”,
Mihaela Huncă, parlamentar
Unul dintre amendamentele propuse de Pro România a fost privitor la frații din Republica Moldova care ar fi fost sprijiniți cu fonduri pentru reabilitarea de grădinițe.
De altfel, Mihaela Huncă spune că toate amendamentele depuse de partidul lui Victor Ponta au fost respinse în plen.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024