Nu a fost pentru prima dată când femeia din Albești a înșelat oamenii miloși să-i dea bani. Bani nemunciți și care erau cheltuiți numai ea știe cum. Practicile descoperite de polițiștii locali la Botoșani, sunt puse în aplicare cu brio și peste hotare și aduc o imagine negativă țării noastre. Iar partea proastă este faptul că fenomenul nu poate fi înăbușit.
Daniela Crețu din Albești va fi sancționată cel mai probabil cu amendă care se va ridica până în 500 de lei. Nu o va plăti niciodată pentru că nu este solvabilă, ci va împovăra și mai mult administrația publică locală de pe raza căreia își are domiciliul. Cel mult, va face probabil muncă în folosul comunității.
Când a fost deconspirată de polițiștii locali, falsa rănită era chiar indignată de atenția ce i se acorda și de întrebările ce îi erau puse. Repeta continuu același lucru: ”Vă purtați de parcă aș fi făcut o crimă”.
Cum a fost depistată?
”Pe timpul patrulării, echipajul din cadrul Poliției Locale Botoșani a găsit-o în fața Spitalului Județean apelând la mila publicului. Pentru că este aptă de muncă și are o vârstă relativ tânără a fost verificată de către echipaj și am ajuns la concluzia că și-a construit un handicap cu o bucată de ficat de porc la picior și a încercat să înșele cetățenii cu privire la starea ei de sănătate”, explică Ioan Onuțu, directorul Poliției Locale.
Mai departe șeful polițiștilor locali spune că femeia va fi amendată conform legii nr. 61 privind apelarea în mod repetat la mila publicului. Iar cazul nu este unul singular la Botoșani, iar pe Ioan Onuțu nu-l mai miră nimic. Este obișnuit cu astfel de șarlatani.
”Am mai avut, își construiesc tot felul de motive, cu lipsa unui membru, a unui picior, cu alte probleme pe care noi la timpul respectiv le-am arătat. Am căutat să dialogăm în sensul ca botoșănenii să nu dea credibilitate unor astfel de persoane care nu fac altceva decât să înșele”, a mai spus Ioan Onuțu.
CLICK ÎN VIDEO ȘI VEZI POVESTEA CERȘETOAREI DIN ALBEȘTI
Botoșăneancă căzută în fântână, fiica ei a sunat disperată la 112
Oana Sava
Sep 25, 2024
Tineri suspecți găsiți de jandarmi în fața unui bloc: Au devenit brusc agitați
Oana Sava
Sep 25, 2024
Vara farselor la Botoșani: Sute de amenzi date pentru „glumițe” la 112
Oana Sava
Sep 25, 2024
Workshop la Stațiunea Popăuți cu 200 de fermieri, vești importante date de Ionică Nechifor
Oana Sava
Sep 25, 2024