Cu o zi înainte de începerea campionatului cu numărul 101 din liga profesionistă de fotbal, FC Botoșani și-a prezentat achizițiile noului sezon competițional.
11 la număr și pestrițe din punctul de vedere al naționalităților adunate în lotul roș-alb-albastru.
„Este deosebit de dificil pentru că ne-am propus proiecte foarte mari pentru acest an. Primul proiect este să menținem standardele de performanță ale echipei întâi, al doilea proiect este dezvoltarea echipei a doua cu participare în liga a treia. Suntem în curs de rezolvare a tuturor documentelor care presupun implementarea acestei echipe în liga a treia”,
Cătălin Anton, președinte FC Botoșani
Oficialii de la FC Botoșani văd un an competițional cel puțin la nivelul celui care tocmai s-a încheiat.
Și cer încredere din partea iubitorilor sportului rege, de la Botoșani.
„Vă promit că acesta este începutul unei mari revoluții în fotbal la Botoșani. Solicit din partea tuturor cetățenilor orașului Botoșani, a întregului public din Botoșani să fie alături de noi. Nu este o sarcină ușoară să facem performanță la nivel național”,
Cătălin Anton, președinte FC Botoșani
Iată lista jucătorilor care s-au alăturat lotului FC Botoșani:
Nume și prenume | Țara de origine | Post |
Martin Fraisl | Austria | Portar |
Brekalo Marko | Croația | Atacant |
Soiledis Aristeidis | Grecia | Fundaș stânga |
Papa Enriko | Albania | Mijlocaș central |
Ongenda Hervin | Franța | Mijlocaș Central |
Andrei Chindriș | România | Fundaș |
Andrei Patache | România | Fundaș dreapta |
Alexandru Corban | România | Mijlocaș |
Mihai Roman (II) | România | Atacant |
Andrei Pițian | România | Fundaș central - mijlocaș |
Marian Târșa | România | Mijlocaș central |
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024