După 7 ani, FC Botoșani are șansa de a juca din nou în Cupele Europene. Pentru a obține calificarea în Conference League, trupa antrenată de Marius Croitoru trebuie să câștige barajul cu Universitatea Craiova. Meciul de calificare se va disputa vineri, 27 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Ion Oblemenco din Bănie.
La finalul turneului Play-out din Liga 1, FC Botoșani a terminat pe locul al doilea, dar, întrucât Sepsi Sf. Gheorghe, echipa de pe primul loc din Play-Out, a cucerit Cupa României și și-a asigurat un loc în Europa, echipa noastră va juca barajul pentru Conference League, cea de-a treia competiție europeană ca valoare.
Formația finanțată de Valeriu Iftime va întâlni unul dintre cei mai dificili adversari. Universitatea Craiova a fost în cărți atât în lupta pentru titlu, cât și în cea pentru Cupa României. Astfel, agențiile care oferă pariuri pe Liga 1 îi dau pe olteni favoriți la calificare, cu o cotă de 1.33 la ora realizării acestui material. Mai mult, o victorie a Craiovei în timpul regulamentar de joc este cotată cu 1.73. Nu trebuie uitat însă că Haruț și compania sunt neînvinși în ultimele 4 meciuri directe, așa că devine extrem de interesantă cota 3.35 pe care aceștia o primesc pentru calificare.
Mai mereu, între cele două echipe recent apărute în peisajul Ligii 1 au avut loc meciuri viu disputate. De aceea, bilanțul dintre ele este unul extrem de echilibrat, cu 10 victorii ale oltenilor, 6 remize și 9 victorii ale moldovenilor. Asta deși, în general, cele două formații au avut obiective ușor diferite.
Totuși, cele două înfruntări din Cupa României au dat naștere unei rivalități sportive care garantează spectacolul în întâlnirile directe. Oltenii s-au impus în ambele situații. Prima dată în semifinala sezonului 2017/2018, când moldovenii nu au reușit să refacă pe terenul propriu (victorie 2-1) diferența pusă de olteni în Bănie (scor 5-1).
Ultima întâlnire din Cupa României s-a disputat în optimile ediției 2020/2021 la Botoșani. Oltenii s-au impus cu 1-0 printr-un gol marcat din penalty de Cicâldău, în minutul 3. Deși și-au creat o mulțime de ocazii, fotbaliștii antrenați de Marius Croitoru nu au reușit să finalizeze, astfel încât juveții au mers mai departe. Trebuie specificat faptul că aceștia au câștigat trofeul în ambele ediții în care au trecut de Botoșani.
După o perioadă în care Craiova a dominat întâlnirile directe, Botoșaniul a reușit să echilibreze bilanțul. Băieții lui Croitoru au câștigat 2 din ultimele 4 meciuri, celelalte două terminându-se la egalitate. Mai mult, ei simt că a venit momentul să se impună și într-un duel eliminatoriu. De aceea, patronul Valeriu Iftime a declarat că este gata să achite primele pentru calificare prevăzute în contract:
„... Suntem foarte concentrați pentru acest meci de baraj. Ar fi ceva extraordinar să ne calificăm în Conference League. La începutul sezonului nu ne-am propus să ajungem în play-off, ne-am propus să ajungem în cupele europene. Acum jucătorii își pot îndeplini obiectivul după un mic ocol prin play-out. Primele sunt cele stabilite la începutul sezonului, nu există prime speciale pentru acest meci. Prima de grup este undeva pe la 100.000 de euro, nu mai știu exact.”
Chiar dacă fanii olteni sunt supărați pentru ratarea obiectivelor din acest sezon, în tribunele Stadionului Ion Oblemenco sunt așteptați mulți suporteri care să susțină echipa în tentativa de a obține a 6-a calificare consecutivă în preliminariile competițiilor europene.
Dacă oltenii par puțin blazați, moldovenii se prezintă în Bănie supermotivați și cu dorință de revanșă. Ei își pun mari speranțe în atacantul Mihai Roman II care a evoluat până de curând pentru olteni.
Acesta dorește să demonstreze că s-a renunțat foarte ușor la el și, cu siguranță, ar fi încântat să reușescă al 10-lea gol al sezonului. Să sperăm că acest meci nu va strica media de 3 goluri pe meci cu care ne-au obișnuit cele două echipe în ultimul an. O victorie a Botoșaniului într-un meci cu goluri de ambele părți (în primele 90 de minute) este cotată excelent la casele de pariuri online, 12.00.
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024