Liga 1 a bifat deja a patra etapă, însă FC Botoşani continuă să transfere fotbalişti. Ultimul adus a fost prezentat chiar miercuri dimineaţă.
Îl cheamă Andrei Burcă, are 23 de ani şi sezonul precedent a evoluat la SC Bacău. Jucătorul se antrenase două săptămâni cu Foresta Suceava, jucase şi în meciuri amicale, însă până la urmă a semnat cu roş-alb-albaştrii, deşi vecinii de peste Siret îl anunţaseră că va fi titular.
„A fost o surpriză pentru mine fiindcă marţi după-amiază trebuia să semnez cu Suceava, dar am primit un telefon şi am venit aici. Este altceva, e Liga 1, este un grup unit, un antrenor de la care am de învăţat şi sper să mă acomodez din ce în ce mai bine şi atunci când intru pe teren să dau totul pentru echipă şi să o ajut”,
Andre Burcă, apărător.
Acesta evoluează pe postul de fundaş central, acolo unde FC Botoşani suferă după plecarea căpitanului Michael Ngadeu.
„Sper să răsplătesc încrederea pe care au avut-o în mine atunci când au ales să mă transfere. Sper să demonstrez cât mai repede că pot face faţă Ligii 1”,
Andre Burcă, apărător.
Antrenorul Leo Grozavu a arătat că, atât timp cât a fost adus la Botoşani, înseamnă că are încredere în potenţialul fundaşului central şi calităţile sale. (S.B.)
1,88 m este înălţimea lui Andrei Burcă
CITEŞTE ŞI:
UNDE s-a dus un fotbalist care a ”divorțat” de FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024