Roș-alb-albaștrii au avut un start senzațional de partidă în meciul din prima etapă a noului sezon de Liga 1.
În minutul 5 Papa a trimis în transversală, pentru ca în minutul 20 Golofca să obțină un penalty care a fost transformat cu siguranță de Rodriguez: 0 -1.
Botoșănenii au evoluat în continuare dezinvolt și Ongenda a mărit avantajul în minutul 26, când a executat la colț o lovitură liberă, lăsându-l fără replică pe ex-botoșăneanul Lazar: 0 -2.
Moldovenii s-au deconcentrat pe finalul primei reprize și în minutul 41 Valentin Gheorghe a trimis în poartă cu capul, de la colțul scurt, mingea centrată de Radunovici: 1 – 2.
În minutul 54 Corban a scăpat singur cu portarul după pasa lui Golofca, a şutat la firul ierbii, dar Lazar s-a întins și a respins în corner.
Oaspeții au părut că au jocul sub control, numai că a intervenit neprevăzutul.
În minutul 71 Patache a fost eliminat, după ce, uitându-se în altă parte, a pierdut controlul asupra balonului și l-a lovit puternic pe tibie pe Radunovici. Chiar din lovitura liberă dictată după intervenția fundașului dreapta gazdele au făcut 2 – 2, prin Tiram, tot după o lovitură de cap.
După egalare, FC Botoșani a ținut în cea mai mare parte a timpului mingea departe de propria treime, evitând pericolul.
Marius Croitoru a început în formula:
Pap - Patache, Miron, Chindriş, Soiledis - Rodriguez, Ongenda, Papa - Golofca, Corban, Ofosu.
Pe parcurs au mai intrat: Aškovski, Pierce și Pițian.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Închidere de sezon moto organizată de tinerii liberali, la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Polițiștii locali „au pândit” în miez de noapte câinii fără stăpân
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024