FC Botoşani a învins vineri cu 2 - 0 nou promovata Juventus Bucureşti în deschiderea etapei a X – a din Liga 1 şi urcă pe locul al doilea până la disputarea celorlalte meciuri.
Roş-alb-albaştrii, care au evoluat însă în portocaliu, au dominat prima repriză.
Laurenţiu Buş, golgeterul moldovenilor, a deschis scorul în minutul 30, când a reluat cu capul în plasă o centrare a lui Unguruşan.
Gazdele au avut prima acţiune periculoasă abia în minutul 41, când Zaharia a trimis alături din mijlocul careului.
În a doua repriză, pe măsura trecerii timpului, nou promovata s-a apropiat tot mai mult de poarta botoşănenilor, care s-au mulţumit să contraatace, fără să îşi creeze însă ocazii până în ultimul sfert.
Aceasta şi după o schimbare oarecum ciudată, tehnicianul oaspeţilor scoţând de pe teren singurul vârf.
În minutul 75, o acţiune Roman - Moruţan l-a adus pe noul decar al moldovenilor în postura de singur cu portarul, însă a vrut să mai facă un dribling şi a pierdut balonul.
S-a revanşat însă peste numai un minut, când a pus pe picior greşit centrul apărării formaţiei din capitală şi i-a pasat chiar lui Mihai Roman, care a ţâşnit printre fundaşii adverşi şi a înţepat mingea în poartă.
Gazdele au înregistrat cea mai mare ocazie în minutul 88, când au trimis mingea în bară de două ori în aceeaşi fază.
Costel Enache a contate pe:
Cobrea – Unguruşan, Burcă, Miron, Muşat – Tincu, Moruţan, Bordeianu (67 Rodriguez) – Roman, Popa (53 Serediuc), Buş (84 Chitoşcă).
Meciul s-a disputat pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti şi a adunat doar câteva zeci de persoane, indicaţiile antrenorilor răsunând pe „OZN Arena”.
CLICK ŞI VEZI GOLURILE
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024