Dacă în Europa Occidentală tot mai multe ligi profesioniste militează împotriva implicării caselor de pariuri în sponsorizarea cluburilor, în România unul câte unul ajunge să fie sprijinit financiar de companii din acest domeniu.
Ultimul parteneriat de acest fel a fost anunţat chiar astăzi de către Asociaţia Fotbal Club Botoşani, care a prezentat tricourile cu inscripţia „Casa Pariurilor”
„Am atras atenţia sponsorilor naţionali”, a spus Cătălin Anton, directorul FC Botoşani, care a precizat că amintita casă de pariuri susţine deja echipa naţională, Cupa României şi Liga 2.
Contractul a fost semnat pe doi ani, iar reprezentanţii amintitei firme cred deja că va fi prelungit.
„Credem că a venit momentul să fim şi sponsorii unei echipe de Liga 1 şi suntem compatibili cu FC Botoşani, o echipă construită în timp, în ani de zile, sănătos, care a progresat de la un an la altul şi care până la urmă ne-a reprezentat şi în Europa League”,
Radu Ciupercă, reprezentant Casa Pariurilor.
Acesta a refuzat să precizeze valoarea contractului.
În condiţiile în care presa sportivă abundă de informaţii privind implicarea jucătorilor, dar nu numai a lor, în pariuri, lucru total interzis, Liga 1 şi o mulţime de alte echipe sunt sponsorizate tocmai de casele de pariuri.
De la promovarea pe prima scenă fotbalistică FC Botoşani nu a jucat pe faţa tricourilor decât cu „Elsaco”, proprietarul clubului.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un șofer pândit pe geam s-a ales cu amendă de 5.000 de lei după un telefon dat la Poliție
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Medicul din linia întâi a urgențelor: CAZURILE care i-au rupt din suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Șapte șoferi lăsați FĂRĂ permis chiar în dreptul trecerilor de pietoni din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Veriga slabă a Spitalului Județean Mavromati căutată din UPU până pe secții – VIDEO
Oana Sava
Oct 02, 2024
AMENZI uriașe aplicate de comisari unor patroni de firmulețe
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024