Un accident mai puţin obişnuit s-a produs marţi în municipiul Botoşani. Dumitru A., de 37 de ani, aflat în stare de ebrietate, a pierdut controlul atelajului hipo în care se afla pe strada Pod de Piatră, iar fratele său, Gheorghe A., de 54 de an, s-a dezechilibrat şi a căzut din căruţă. În ciuda înălţimii reduse, impactul a fost unul destul de puternic, botoşăneanul ajuns la sol fiind transportat la Spitalul Judeţean în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din primele verificări s-a stabilit că vinovaţia aparţine căruţaşului, care a condus atelajul hipo în stare de ebrietate, în urma testării cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca atare, în cauză au fost întocmite acte procedurale faţă de Dumitru A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”vătămare corporală din culpă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art 184 alin 1 şi alin 3 din Codul penal.
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Prefectul își încheie săptămâna cu o revelație profesională: Nu trebuia să mă fac economist – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024