S-a întâmplat în timpul ședinței de Colegiu Prefectural care a fost una destul de lungă și a durat aproape două ore.
S-au prezentat în special raportări ale unor instituții publice de la Botoșani, iar pe ordinea de zi s-a regăsit un punct care viza Agenția de Îmbunătățiri Funciare de la Botoșani.
Inginerul care conduce această unitate de stat este Marin Aostăchioae (foto jos). El i-a luat locul lui Liviu Ștefan, fostul director care a devenit șef al societății Nova Apaserv.
A fost probabil prima lui ședință în fața șefimii de la Botoșani și astfel că invariabil au apărut și emoțiile.
„Vorbesc pentru prima dată în fața dvs așa întrucât vă rog să fiți îngăduitori pentru eventualele bâlbe. Se zice că una din cele mai mari frici omenești după frica de moarte, este frica de a vorbi în public. Sper să îmi înving această frică",
Marin Aostăcioae, director Filiala Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Botoșani
După primele cuvinte, șeful de la Îmbunătățiri Funciare și-a intrat extrem de rapid în formă și chiar a adoptat o tonalitate naturală pentru prezentarea sa.
Prefectul a remarcat la final:
"Am văzut că v-ați învins frica de a vorbi și că bineînțeles stăpâniți foarte bine problematica care ține de activitatea dvs",
Sorin Cornilă, prefect
Colegiul Prefectural este compus din directorii tuturor instituțiilor publice deconcentrate de la Botoșani și se întrunește lunar. Activitatea din Colegiul Prefectural este una neremunerată.
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024