Sesiunea de interpelări din cadrul ședințelor de Consiliu Local pot avea uneori și o tentă amuzantă.
Marcel Gheorghiță, ales local pe listele USR, a ridicat problema ambuteiajelor produse de instructorii auto care ies în trafic cu mașinile „școală” la ore de vârf.
„Referitor la circulația rutieră, cred că în ultima perioadă cei mai înjurați din municipiu, după politicieni, cred că sunt instructorii auto. Haideți să vedem cum facem, pentru că sunt orele de vârf în care întâlnim câte o mașină, două pe arterele principale și se face câte o coloană în intersecțiile unde nu funcționează semafoarele și se produc ambuteiaje”,
Marcel Gheorghiță, consilier local USR
De altfel, alți doi colegi din plenul municipal au fost de acord cu constatarea lui și au arătat că ar trebui ca, la orele de vârf, instructorilor auto să le fie interzis accesul pe străzile intens circulate. Sau să opteze pentru trasee externe pentru a-și școlariza viitorii șoferi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Accident cu patru victime la Botoșani, a fost solicitată și mașina de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Ziua Europeană a limbilor sărbătorită la un liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Mașină trasă pe dreaptă: CE au descoperit polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Gabriela Erdic
Sep 28, 2024