Mica gafă a fost făcută de Valeriu Iftime la ședința Biroului Politic Local (BPL) de joi, 14 martie 2024.
Președintele interimar al PNL Botoșani, Valeriu Iftime, a adresat un mesaj liberalilor de la municipiu. Printre altele, a susținut că partidul se va schimba, însă este nevoie de timp.
A mai amintit câteva probleme mari ale județului susținând că soluțiile de dezvoltare pot veni de la liberali.
Doar că în loc să spună „forța de dreapta” a ieșit „forța dreptei”, adică numele partidului condus la Botoșani chiar de Viorel Iliuță, fostul liberal care este director la compania Elsaco.
Realizând greșeala, Valeriu Iftime și-a corectat imediat mesajul:
Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani
„Doar forța dreptei, pardon, doar forța de dreapta, adică liberalismul, acest partid, această construcție, această ideologie a produs întotdeauna. Nu întâmplător am venit în Partidul Național Liberal. Cred în dezvoltare, cred în antreprenoriat și cred că putem avea un viitor, dar cu o singură condiție: să fim mai mulți”
Spre final, șeful liberalilor a făcut apel la unitate: „Avem nevoie de fiecare din voi, avem nevoie de experiență, avem nevoie de sânge proaspăt, dar avem nevoie de foarte, foarte, foarte multă minte”
Click AICI pentru video
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024