Tânăra de 20 de ani din România a avut parte de un groaznic sfârșit, în Italia.
Fata a fost spulberată de o mașină, pe o stradă dintr-o localitate din nordul Peninsulei. A murit la spital, din cauza rănilor grave.
Potrivit presei italiene, Diana Gabriela Mateianu era în vizită la logodnicul ei, un român care e stabilit în localitatea Valmadrera. Peste doar câteva zile, tânăra de 20 de ani, originară din Botoșani, urma să revină în România.
Polițiștii italieni spun că fata a traversat strada, pentru a ajunge la magazinul unei benzinării, foarte probabil, ca să cumpere țigări. Nu s-a asigurat și a fost lovită în plin de o furgonetă. Șoferul, un italian, spune că nu a avut timp să reacționeze.
Echipajele de la ambulanță au venit la locul tragediei și au găsit-o pe româncă în stare foarte gravă. Fata încă ținea în mână bancnota cu care voia să cumpere țigări, spun ziarele locale. A fost transportată la spital, dar a murit la scurt timp.
Diana Gabriela Mateianu avea 20 de ani și era din Botoșani
Accidentul s-a produs chiar în fața casei în care locuiește iubitul Dianei. Alertat de zgomote, tânărul a ieșit și a descoperit cu groază că fata zăcea într-o baltă de sânge. Chiar el a identificat-o în fața polițiștilor, pentru că tânăra nu avea asupra ei actele de identitate.
Anchetatorii italieni încă fac cercetări: potrivit lor, trecerea de pietoni se afla departe de locul pe unde s-a angajat să traverseze românca. Ei urmează să stabilească și viteza cu care mergea șoferul italian.
Sursa: Lecconotizie, Il Giorno
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ANUNŢ Primăria Botoșani privind noile hotărâri adoptate în cadrul ședințelor Consiliului Local
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Marius Croitoru, OUT de la FCU Craiova, Adrian Mititelu: Lucrurile nu merg bine
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Declarația zilei 28 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024
Oana Sava
Oct 28, 2024