Doi botoșăneni au participat la marea finală a Campionatului Național de Drift care a avut loc weekendul trecut în localitatea Adâncata din județul Ialomița. Zeci de pasionați de mașini puternice proveniți din mai multe țări europene s-au întrecut pe MotorPark România, primul circuit auto-moto din țară adecvat organizării unor competiții de motorsport de cel mai înalt nivel.
Campionatul Național de Drift a fost organizat de RoDrift şi RoDrift Academy, concurenții fiind girați de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).
Deși este un sport de nișă și aproape necunoscut publicului larg, există pasionați de derapaje controlate și la Botoșani.
Marian Croitoru (32 de ani) a concurat la categoria pro, iar Tudor Abuziloae (19 ani) la cea semi-pro.
*Foto - Marian Croitoru, Facebook
Ambii au cheltuit zeci de mii de euro pentru a-și adapta mașinile pentru astfel de competiții. Iar eforturile au fost 100% proprii sau cu susținere din partea familiei, pentru că această ramură sportivă încă nu are sponsori care să se implice financiar pentru dotarea autoturismelor practicanților de drifturi.
Marian Croitoru a participat la concurs cu un BMW E36 – M3, o mașină extrem de puternică pe care și-a refăcut-o pentru a concura împotriva a zeci de piloți profesioniști care s-au duelat în etapa finală pe circuitul MotorPark.
Sâmbătă, 9 octombrie, când au avut loc calificările pentru stabilirea grilelor de battle, Marian Croitoru s-a poziționat pe locul 3.
În ziua decisivă nu a urcat pe podium, însă a obținut un onorabil loc 4.
Povestește că și-a descoperit pasiunea pentru mașinile cu motoare puternice în urmă cu 11 ani și a rămas îndrăgostit iremediabil de acest frumos sport.
Însă „iubirea vieții sale” rămâne mașina cu cel mai puternic motor. Aceasta îi poate oferi adrenalina care-i dă avânt la concursuri. Nu-și mai amintește câte au fost, probabil de ordinul sutelor.
Se însuflețește când vorbește despre mașina sa.
„M3 nu este o serie normală, este un motor de 650 de cai, este model turbo, mașina este modificată. Motorul original era de 350 de cai putere și e dus la 650 de cai turbo. Totul este făcut de mine, pe o cheltuială de 25.000 de euro aproximativ. La cheltuieli se adaugă investițiile de la fiecare etapă. Dar se merită pentru că acesta este sportul, asta este pasiunea pe care o avem. Nu câștig din sportul acesta nimic, niciun leuț. Sunt sacrificii peste sacrificii ca să putem și noi reprezenta Botoșaniul”,
Marian Croitoru, practicant de drifturi
Locul 1 la campionat a fost răsplătit simbolic cu un premiu în valoare de 500 de euro. Bani care acoperă cheltuielile poate doar cu un singur cauciuc pentru o mașină de curse.
„Driftul este derapaj controlat. Driftul se face pe viraj, doar cu tracțiune spate. Trebuie să ai o serie de curbe legate. În ultimii ani a ajuns un sport de performanță. Înainte era pe parcări, mai mult de show, nu aveam circuite, nu ne dădeam pe stradă. S-a făcut pe Transalpina, se închide strada, s-a făcut pe Transrarău, s-a închis și acolo. Sau pe circuite, nu se mai face pe parcări. Înainte era pe parcare, două cerculețe, dădeai viteza întâi, a doua cu viteză de 30 – 40 – 50 km la oră. Acum, mergi cu viteză în linie dreaptă, ai 140 – 150 de km la oră, tragi frâna de mână, intri în derapaj și continui, nu ai voie să îndrepți mașina până termini circuitul. Dacă ai îndreptat mașina ai zero puncte, dacă ai ieșit cu roțile afară de pe zona pe care le trasează ei, din nou ești depunctat”,
Marian Croitoru.
La categoria semi-pro Botoșaniul a fost reprezentat de Tudor Abuziloae, un tânăr de 19 ani care abia și-a luat permisul. Cu toate acestea, la 12 ani și-a descoperit pasiunea pentru mașini, iar la 16 ani participa deja la un campionat național de drifturi, pe un traseu adaptat și cu o mașină permisă vârstei sale.
Se află la stadiul în care capătă experiență și-și testează mașina pe care a adaptat-o cu ajutorul părinților și cu propriile mâini. Deține un BMW 36 la care a lucrat chiar el.
„Mașina este făcută de mine aproape în totalitate. Am cumpărat-o, ea a fost normală și tot am modificat-o. Are schimbat motorul, de pe alt model, unul mult mai mare față de cel original. I-am montat suspensii la roțile din față, pentru virare. Are multe modificări, iar adaptarea până acum a ajuns undeva la 12.000 de euro”,
Tudor Abuziloae
Visează să-și deschidă propriul atelier auto și cel mai probabil va merge la Facultatea de Mecanică pentru a-și dedica viața profesională mașinilor.
Și se pregătește pentru concursurile următoare, anul viitor urmând să concureze mai mulți botoșăneni.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024