Povestea valutiștilor din Piața Mare este una cunoscută deja de marea masă a botoșănenilor și nu sunt necesare comentarii suplimentare. Nici în privința celor care populează centrul istoric și obișnuiesc să bage mâinile în buzunarele cetățenilor.
În schimb, mai ușor de controlat sunt amărâtele care vin la tarabele din Piața Mare ca să vândă tot felul de produse.
În secțiunea din Piața Mare în care obișnuiesc să stea moldovenii, polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră Corpuri Delicte „au descins” săptămâna trecută, pe 6 noiembrie.
Polițiștii, conform unui comunicat, se aflau pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în Piața Mare și au acționat pentru înlăturarea faptelor de comerț ilicit.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii locali au depistat o persoană din Republica Moldova care avea expuse spre vânzare băuturi alcoolice ambalate, fără a deține documente de proveniență pentru marfa comercializată”,
Se arată în comunicatul Poliției Locale
În continuare, se spune că pentru fapta sa persoana în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr. 12/1990 iar marfa, respectiv 15 sticle cu băuturi alcoolice de diverse sortimente, a fost confiscată și introdusă în Camera de Corpuri Delicte a Poliției Locale, ulterior urmând a fi predată Administrației Județene a Finanțelor Publice Botoșani, pentru valorificare.
Polițiștii nu s-au limitat doar la a-i confisca băuturile moldovencei și au luat-o pe amărâtă și la sediul Poliției Locale.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024