Obligativitatea purtării măștii în timpul examenelor a fost instituită la presiunea părinților.
După ce în urmă cu trei zile Ministerul Sănătății anunța oficial că elevii vor fi exceptați de la purtarea măștii în timpul examenelor și cursurilor, la publicarea Ordinului de ministru în monitorul Oficial, excepția nu mai apare în document.
Pe 20 mai 2020 într-un comunicat oficial al Ministerului Sănătății era anunțat faptul că „Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă”, scrie Edupedu.ro.
În setul de excepții erau incluși și elevii, dacă medicul școlar decidea asta:
„În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel: elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare”.
În același Ordin de ministru, dar în varianta publicată în Monitorul Oficial, excepția privind elevii a fost eliminată.
Pe 2-12 iunie elevii din anii terminali au o perioadă de pregătire și revin opțional la școală. Evaluarea Națională începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Două medicamente de bază ar putea dispărea din farmacii
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024