Com Agrotex, compania prin care se administrau cele aproape 40 hectare de teren preluate de omul de afaceri Constantin Comănescu de la fostele ferme de stat Vlădiceni, a rămas fără cea mai mare parte din terenurile agricole din cauza datoriilor adunate.
După intrarea oficială în faliment a companiei, în vara care tocmai s-a încheiat, o mare parte din patrimoniul firmei, controlată de omul de afaceri Constantin Comănescu, a fost deja preluat pentru plata datoriilor, iar singurele bunuri rămase sunt trei active în valoare totală de peste 3 milioane de lei care urmează și ele să fie valorificate de autoritățile fiscale.
Bună Ziua Iași scrie că, pe parcursul ultimelor săptămâni au fost vândute mai multe bunuri ale companiei, fiind vorba despre un teren extravilan în suprafața de 15.000 mp, amplasat în orașul Liteni, jud. Suceava, pretabil pentru exploatare agricolă, în valoare de 13.500 lei, dar și despre un teren extravilan în suprafața de 21.400 mp, situat în Tudora, județul Botoșani, a cărui valoare este de circa 25.700 lei.
În momentul de față, în patrimoniul Com Agrotex Iași mai există trei active nevalorificate. Este vorba despre un teren intravilan cu curți, construcții și fâneață în suprafața de 44.977 mp, de la fostele ferme Vlădiceni, în valoare de 1.490.200 lei, un alt teren intravilan în suprafață de 21.400 mp, amplasat în municipiul Roman, estimat la 1.301.100 lei, în vreme ce un fost depozit de cereale cu capacitatea de depozitare de 3.000 tone, situat în localitatea ieșeană Sârca, a fost estimat la 434.900 lei.
Pentru acoperirea acestora, creditorii au organizarea unor noi licitații pentru vânzarea activelor rămase nevândute.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
INCENDIU la subsolul unui bloc, arhiva unei firme, calculatoare și calorifere făcute scrum
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Necaz la vamă: Șofer prins de polițiștii de frontieră la volanul unei mașini „fantomă”
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024