Gruparea manageriată de botoșăneanul Cornel Șfaițer are planuri mari pentru campionatul viitor.
Sepsi a câștigat meciul cu FCSB de la Giurgiu (2-1), a învins și Craiova (2-0) și are ambiția de a termina acest sezon chiar pe locul 3.
Cornel Șfaițer, managerul general al lui Sepsi, a dezvăluit unul dintre secretele parcursului bun al echipei din acest sezon, pregătirea fizică. Oficialul echipei antrenată de către Leo Grozavu a spus că Sepsi va fi un jucător important în sezonul viitor.
”Trebuie să avem un parcurs la fel de bun, cel puțin cu cel de acum. Trebuie să fim atenți la unele detalii, legate de transferuri. Mai ales că vom evolua pe o arenă impecabilă, pe un gazon excepțional. De altfel, acum doar stadionul de aici și cel de pe Arena Națională beneficiază de un gazon extraordinar”,
Cornei Șfaițer, într-un interviu pentru Digi Sport.
Sepsi simte că finalul de sezon va fi încins, astfel că orice detaliu va conta. Tocmai de aceea, diriguitorii clubului vor cere și ei controale antidoping.
”Mi-aș dori la orice joc să avem control anti-doping. Ne gândim și noi pe viitor să cerem. Chiar la meciul cu cei de la FCSB vom cere! Aceste lucruri ar trebui să se întâmple mult mai des, pe noi nu ne deranjează”,
a explicat managerul echipei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024