Facultate de doi ani pentru aproape orice domeniu. Este una din noutățile introduse în Legile Educației dezbătute joi de Comisia de specialitate din Parlament.
În afară de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile ar putea oferi programe de doi ani pentru anumite specializări rapide.
Acest lucru ar rezolva criza forței de muncă din multe domenii. Orice facultate poate să organizeze un astfel de program de studiu, în afară de facultățile de Drept, Medicină și Arhitectură. Dacă ne uităm la câteva meserii pentru care s-ar putea aplica acest program de studiu de doi ani, vorbim despre economiști, cei din sectorul IT sau pentru ingineri, unde cei care aleg să facă cursurile cu durată redusă vor avea diplomă de subinginer.
Ministrul Ligia Deca a explicat în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților că modificarea a fost cerută de mediul de afaceri, potrivit Digi24.ro.
Mulți angajatori duc lipsă de personal calificat și spun că multe meserii pot fi desprinse după mai puțin de 3-4 ani, cât ține facultatea acum. Diploma studenților care aleg acest program nu va fi echivalentă cu cea a unui student care a parcurs studiile cu program normal.
Ea se va afla undeva între studiile postliceale și cele universitare complete. Este important de menționat că studenții care după acești doi ani vor să își continue studiile pot să rămână la facultate.
Urmează să se decidă modalitatea clară prin care se poate face această trecere, însă cel mai probabil aceștia vor da un examen de echivalare a cunoștințelor și vor continua alături de colegii lor din anul al treilea.
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024