Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a României s-a pronunțat marți în dosarul care îl viza pe fostul executor judecătoresc Daniel Popa. Magistrații din București au respins apelul formulat de dorohoian și au menținut hotărârea completului din Suceava.
Curtea de Apel din județul vecin l-a condamnat în 2019 la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru delapidare.
Aceasta după ce 594.778 de lei, bani pe care Banca Comercială Română îi depuse într-un cont al cabinetului executorului judecătoresc drept cauțiune într-un litigiu cu un fost client, s-au... ”volatilizat”.
Dispariția banilor a fost sesizată de executorul judecătoresc care a preluat dosarele lui Daniel Popa după ce acesta a rămas fără drept de practică.
BCR a câștigat în final acel proces și a încercat să recupereze banii, însă cum nu a reușit a depus o plângere penală împotriva dorohoianului.
El a negat faptul că și-ar fi însușit banii, susținând că aceștia ar fi dispărut în perioada predării – primirii activității.
Procurorii l-au considerat însă vinovat de cheltuirea amintitei sume, l-au trimis în judecată, iar Curtea de Apel Suceava i-a aplicat amintita pedeapsă.
La cei 3 ani și 6 luni s-a ajuns întrucât Daniel Popa mai avea o condamnarea cu suspendare din 2015 pentru abuz în serviciu și fals intelectual, iar pedepsele s-au contopit.
ÎCCJ a păstrat în integralitate hotărârea Curții de Apel Suceava, fostul executor judecătoresc fiind astfel obligat să achite și 594.778 de lei către BCR.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean rămas fără telefon mobil după o „îmbrățișare”
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024