Întrunit luni seară în şedinţă, Biroul Organizaţiei Municipale a PSD Botoşani a validat candidaţii pentru Consiliul Local. O bună parte dintre aceştia sunt deja consilieri în funcţie, alţii fac parte din categoria „new entry”, iar unii pot fi încadraţi la „reveniri”.
Lista este deschisă de Mihai Tincu şi, printre alţii, cuprinde doi sindicalişti, Vasile Chiru şi Petru Taielup, reprezenta TSD, Andreea Buiuc şi reprezentantul pensionarilor, Ioan Brânzei. Lor li se adaugă o sumedenie de femei, dintre care lipseşte însă tocmai Mihaela Huncă, secretar general al PSD Botoşani şi consilier local în funcţie. De altfel, aceasta ar fi votat împotriva listei de candidaţi, lucru care l-ar fi făcut şi Mircea Muraru, militar în rezervă, preşedintele unei organizaţii de cartier, celebru în rândurile social-democraţilor pentru alocuţiunile de la conferinţele de partid.
1.Mihai Tincu
2.Cosmin Andrei
3.Simion Drelciuc
4.Silvia Diaconu
5.Călin Bosovici
6.Ady Petruşcă
7.Vasile Chiru
8.Daniela Vicol
9.Andreea Buiuc
10.Gabriel Tănase
11.Ioan Brânzei
12.Mihaela Epure
13.Laurenţiu Maftei
14.Petru Taielup
15.Daniela Roşu
16.Crăciun Pintilii
17.Cristina Munteanu
CITEŞTE ŞI:
Cine sunt ”anonimii” cu care PSD merge la CJ Botoșani
Ediție a VI-a a Atelierelor de interpretare a textului CreativLit la Memorialul Ipotești
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un copil de doi ani din Botoșani a obținut Premiul I la un concurs interjudețean de bătut toaca
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Declarația zilei 25 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Oana Sava
Oct 25, 2024
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024