Fiecare cu gunoaiele lui
Mai exact, în 2012 consilierilor locali ai comunei li s-a plătit un număr mai mare de indemnizații de ședință decât numărul ședințelor la care aceștia au participat, rezultând astfel un prejudiciu de aproape 16.000 de lei. Primarul n-a răspuns la telefon, iar viceprimarul susţine că nu ştie cum a fost posibil aşa ceva.
„Întrebaţi de dl primar, de contabilă, de secretar, că el ţine prezenţa, eu nu mă ocup cu dintr-astea, eu sunt cu gunoiul, cu alte treburi”, ne-a spus
viceprimarul Romel Duduc.
Dar asta nu este tot.
Camera de Conturi Botoşani a descoperit şi că
Primăria Santa Mare a plătit timp de trei luni un salariu pentru un informatician, deși acest post nu exista în statul de funcții al comunei.
Copiii vorbesc lucruri trăsnite. Pe banii Primăriei
Controlul efectuat a scos la iveală şi cheltuielie nejustificate de 2.200 de lei cu plăţi pentru convorbiri internaționale, donații, mesaje scrise, SMS, numere speciale și servicii roaming.
Viceprimarul a evitat un răspuns tranşant la întrebarea dacă s-a sunat din
Primăria Santa Mare la liniile erotice.
„Apoi eu cunosc? Sunați la contabilitate, la secretar. S-o mai fi găsit câte un copil a cuiva să vorbească aiurea. E posibil”, a mai spus
Romel Duduc.
O sumedenie de alte minunăţii s-au mai găsit la
Primăria Santa Mare. Printre altele, s-au efectuat plăti nelegale pentru prestări servicii de aducțiune apă fără să existe situații de lucrări privind serviciile prestate/lucrările executate şi pentru achiziționarea de dulciuri și fructe.
CITEŞTE ŞI:
Circul nelegiurilor la o primărie, de la afaceri electorale cu ajutoare băneşti date aiurea, la expertize cu fost şef de Gardă Financiară şi ex-director de bancă