Astăzi, 24 aprilie 2019, la Botoșani a fost marcată Ziua Veteranilor de Război.
La ora 11, în fața Monumentului Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial erau prezenți zeci de botoșăneni, de la militari și polițiști, până la primar, viceprimari și șefii celor mai importante instituții din Botoșani.
Astfel, ceremonia a început cu intonarea Imnului de stat și o slujbă religioasă. La eveniment au fost premiați, felicitați și aplaudați nouă veterani de război și o văduvă a unui veteran de război.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat Cătălin Flutur, primarul orașului, viceprimarii Cosmin Andrei și Marian Murariu, prefectul Dan Șlincu împreună cu subprefectul Daniela Lozneanu, vicepreședintele Consiliului Județean Dorin Birta, Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA), Ramona Guraliuc, șef Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Mavromati Botoșani, Mirel Rogalski, comisar șef Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului (CJPC), Cristina Anton, director executiv la Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani și mulți alții.
După premierea vârstnicilor, botoșănenii care și-au pierdut viața în război au fost comemorați. Șefii județului au depus pe rând coroane la monument.
Evenimentul s-a încheiat cu parada militară.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024