Criminalul nu a mai apucat să fie pedepsit pentru fapta sa, pentru că s-a sinucis în Penitenciarul Botoșani.
Sindicatul Europol îi aduc un omagiu colegului lor mort în misiune, însă spun că nici după patru ani de la oribila crimă lucrurile nu merg mai bine, legislația fiind la fel de ”prost elaborată”.
În seara zilei de 20 iulie 2017, pe peronul gării din Burdujeni, Suceava, polițistul Sorin Vezeteu, în vârstă de 38 ani și tatăl a doi copii, era ucis cu sânge rece de către criminalul Ioan Beșa, sub privirile a zeci de călători.
Luat prin surprindere și înjunghiat din spate, Sorin Vezeteu a încercat să se apere, însă a căzut sub ploaia de lovituri de cuțit, peste 40 la număr.
La 3 luni după tragicul incident, scriu reprezentanții Sindicatului Europol, criminalul s-a sinucis în celula sa din Penitenciarul Botoşani, unde se afla în arest preventiv.
”Deși au trecut 4 ani, pentru poliţişti lucrurile nu s-au schimbat mai deloc, avem aceeaşi legislație prost elaborată. După această oribilă crimă au urmat și altele în rândul polițiștilor, dar acelaşi lucru, câteva lacrimi pe ochii unui ministru și o agitaţie de câteva zile, după care lucrurile au revenit la normal, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Reamintim faptul că în urma acestei tragedii au rămas o familie îndurerată și un colectiv de colegi neputincioşi în faţa unui sistem poliţienesc învechit şi lipsit de sprijin din partea ministerului.
Stăm şi ne întrebăm retoric, câţi poliţişti trebuie să mai moară pentru a se produce o schimbare?
Odihnă veșnică, Sorin Vezeteu!”,
Sindicatul Europol
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024