A luat cuvântul și a avut o scurtă alocuțiune europarlamentarul de Botoșani, Mihai Țurcanu, fratele fostului președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu.
El se află pe scenă în primul rând de scaune.
”Sunt mândru să fiu astăzi aici allături de eca mai puternică echipă propusă românilor. Suntem puternici pentru că avem plarformă deschisă pentru nevoile oamenilor”
Mihai Țurcanu, europarlamentar PNL
A făcut referire la PSD-iștii care încearcă să câștige voturi prin discursuri populiste, în timp ce liberalii, prin echipa cu care merge la alegeri, vin cu soluții la problemele botoșănenilor.
Și a citat-o pe Regina Ana care a spus că ”Modestia este primul semn de noblețe”, continuând cu marele Leon Dănăilă care tocmai a ajuns în sala Casei de Cultură a Sindicatelor.
”Dl. Dănăilă, un specialist recunoscut pe plan mondial, este un botoșănean de-al nostru. Dragi botoșăneni, ne-am propus patru mandate de parlamentari, cu Leon Dănăilă vom fi cinci, iar cu mine, șase. Toți vom lupta pentru binele dv.”
Mihai Țurcanu, europarlamentar PNL
Și nu în ultimul rând europarlamentarul a cerut: ”Vă rog să votați această echipă nu pentru ceea ce a făcut ci pentru ceea ce va face”.
Tânăr de 21 de ani prins FĂRĂ permis „la purtător„ pe bulevard
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024