Plin de chef, un sucevean a ieșit la plimbare la miezul nopții. Plimbarea i-a purtat ghinion.
Pe 19 august în urmă cu două zile, în jurul orei 00.40, a fost depistat în trafic, pe strada Nicolae Pipirescu din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de L. F. de 42 de ani, din judeţul Suceava.
Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool în aerul expirat.
De asemenea, verificările ulterioare efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere, anulat.
”În cauză a fost întocmit actul procedural sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost anulată”
Comunicat IPJ Botoșani
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024