Elevii au participat cu interes la activitate, observându-se emoţiile atât la copii, cât şi la părinţi.
1 Decembrie este Ziua Naţională a României, o zi specială, şi marchează un eveniment istoric: Unirea Transilvaniei cu România.
Elevii claselor I B şi a IV-a A, coordonaţi de cadrele didactice Hodan Cătălina şi Bolohan Paulina, de la Şcoala Profesională Specială ”Sf. Stelian” Botoşani, au sărbătorit ziua de 1 decembrie împreună cu părinţii.
Această activitate are ca scop dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare, creşterea stimei de sine, dezvoltarea empatiei şi respectului faţă de ceilalţi, dezvoltarea creativităţii şi a spontaneităţii, antrenarea atentiei și a memoriei.
1 decembrie – Ziua Naţională a României
1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal din istoria României, data la care Marea Adunare de la Alba-Iulia votează unirea Transilvaniei cu România, totodată cerându-se un singur stat național.
Cu toate acestea, primul pas a fost făcut, între 21 noiembrie - 4 decembrie 1918. Când Sfatul Ţării din Basarabia a proclamat Republica Democrată Moldovenească.
Apoi, 24 ianuarie se adoptă declaraţia de Independenţă.
Adunarea Naţională de la Alba-Iulia a adoptat o rezoluţie în care este atestată Unirea tuturor românilor din Transilvania şi Banat cu România.
(Comunicat de presă)
Botoșăneancă supraponderală transportată la spital cu ajutorul pompierilor
Oana Sava
Oct 08, 2024
Tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu: A dat de probleme după control
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Astăzi la Botoșăneanul TV: Mielul între arabi și botoșăneni, fiță și țărănism – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
Becali, amenințare fără precedent: Dacă nu câștigăm cu Botoșani îi dau afară pe toți
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024