Președintele grupului Elsaco a dezvăluit într-un interviu acordat publicației ”Business Moldova” proiectul care a generat un important pas înainte al afacerii.
”Un alt proiect interesant, care a generat un salt în activitatea companiei noastre, a fost în anul 2000 când am făcut primul sistem de automatizare și SCADA în cadrul unui contract la RADET. Atunci a apărut ISO 9001, am început să definim procesele foarte clar: set de responsabilități, drumuri critice, diagrame de proces, management de proiect. A fost momentul în care am început să ne gândim foarte bine la ce înseamnă management de proiect”,
Valeriu Iftime, președinte CA Elsaco.
Omul de afaceri a adăugat că, toate proiectele în care compania s-a implicat au avut în spate o motivație profesională și până în ziua de astăzi a rămas cu același tip de “sechelă”: întâi satisfacția profesională și apoi partea financiară.
”La acest moment avem în grup mai multe companii. Fiecare firmă acoperă un domeniu care ține de o activitate rezultată tot din “prima dragoste”: Vestra Industry vinde echipamente de măsură și control, Simetrix Business Software face soft, Elsaco Electronic a rămas cu lucrările de C+M pentru proiecte energetice mari”,
Valeriu Iftime, președinte CA Elsaco.
Acesta a mărturisit că a decis să inițieze o afacere când avea 31 de ani și lucra la Renel.
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024