Astfel de activități vor continua până la finalul anului școlar 2022-2023 și în celelalte unități de învățământ din județul Botoșani înscrise în proiectele derulate de Agenția Națională Antidrog.
Proiectele naționale ”Necenzurat” și ”Acționăm just”, implementate de specialiștii Antidrog în cadrul Liceului Teoretic ”Mihai Ciucă” din Săveni.
Miercuri, 3 mai, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani din cadrul Agenției Naționale Antidrog au desfășurat, la Liceul Teoretic ”Mihai Ciucă” din Săveni, județul Botoșani, o serie de activități preventive în cadrul proiectelor naționale antidrog ”Necenzurat” și ”Acționăm just”.
Activitățile din cadrul proiectului ”Necenzurat” s-au desfășurat cu elevii din ciclul gimnazial și au avut ca obiectiv general formarea unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de droguri.
Tema principală a discuțiilor a reprezentat-o Lecția 9 din cadrul proiectului, având ca titlu ”Drogurile – Informează-te”, ocazie cu care elevii, împreună cu specialiștii antidrog, au răspuns la întrebări precum ”De ce sunt drogurile periculoase? Există droguri care nu provoacă dependență? Sunt drogurile mai periculoase pentru fete decât pentru băieți? Cât de repede se poate instala dependența în cazul unui tânăr?”.
Activitățile din cadrul proiectului ”Acționăm just” s-au desfășurat cu elevii de liceu, aceștia discutând aspecte precum: ce presupune noțiunea de răspundere juridică, distincția între infracțiune și contravenție, dar și cadrul legal în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri.
Prin derularea acestui proiect, specialiştii Agenției Naționale Antidrog îşi propun prevenirea, întârzierea debutului sau încetarea consumului de droguri și/sau reducerea consecințelor negative asociate consumului de droguri, precum și reducerea infracționalității în rândul elevilor de gimnaziu și de liceu, prin participarea la activități de educare în domeniul juridic.
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Artizanul (ne)cunoscut al României care s-a stins la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
O parohie din Protopopiatul Dorohoi face pregătiri pentru colinde
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Declarația zilei 1 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024
Oana Sava
Nov 01, 2024