Peste 80 de copii, părinți și educatori vor da mâine startul manifestărilor dedicate Zilei Europei la Botoșani.
Mâine, începând de la orele 10,00, peste 80 de copii, părinți și educatori de la Școlile gimnaziale nr. 12 și nr. 7 Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Centrului Europe Direct, se vor juca ”de-a Europa” și vor sădi un Copac al prieteniei.
Activitățile derulate câte o oră, pe rând, la cele două școli, începând cu Școala nr. 12, dau startul manifestărilor dedicate Zilei Europei la Botoșani în organizarea sau/și cu parteneriatul Centrului Europe Direct, se arată într-un comunicat de presă.
Sunt prevăzute mâine activități participative, competiții bazate pe comunicare copil-părinte-educator, proiecții de filme educative. Nu vor lipsi jocurile cu mingea și baloane colorate. Centrul Europe Direct pregătește cadouri-surpriză pentru participanți: mingi colorate, cărți, publicații în temă.
”La joacă prin Europa” este un proiect educațional organizat de Școala Gimnazială Nr. 12 Botoșani, Școala Gimnazială Nr.7 Botoșani în parteneriat cu Centrul Europe Direct Botoşani. Cadre didactice implicate: Gabi Nechifor, Lăcrămioara Balan, Ovidiu Aparaschivei, Iulia Călugăreanu - de la Școala gimnazială nr. 12 și Monalisa Cront, Mihaela Duduman și Anca Males de la Școala gimnazială nr. 7.
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Permise „adunate” de polițiști după BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Județul Botoșani, sub COD GALBEN: Prognoza actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024