Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au fost prezenți în mai multe unități de învățământ.
De la începutul anului școlar curent, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, activități preventiv-educative la care au participat peste 6.500 de elevi din județ.
Abordarea activităților a vizat în principal prevenirea oricărei forme de violență în mediul școlar și a consumului de substanțe psihoactive în rândul populației de vârstă școlară .
Adecvat categoriilor de vârstă, elevilor le-au fost prezentate implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict sau reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane. De asemenea, tematica abordată a inclus aspecte legate de consecințele consumului de droguri, inclusiv din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală sau, deopotrivă din perspectiva riscului victimizării.
Printre alte subiecte dezvoltate în cadrul întâlnirilor s-au regăsit și răspunderea contravențională și penală a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale, portul fără drept de obiecte periculoase, prevenirea victimizării prin traficarea persoanelor sau cyberbullying-ul.
În perspectiva unui management plurivalent al prevenirii situațiilor de risc în mediul școlar, în perioada octombrie – noiembrie, în cooperare cu Inspectoratul Școlar Județean, au fost organizate întâlniri cu părinții elevilor din unitățile de învățământ liceal din municipiul Botoșani.
La aceste activități au participat peste 700 de persoane, reprezentanți ai părinților din toate clasele unităților de învățământ menționate, scopul principal al întâlnirilor fiind prezentarea celor mai importante informații din sfera prevenirii consumului de droguri în rândul minorilor, respectiv soluțiile de adoptat în mediul familial în cazul în care se ajunge la situații de consum.
Tematica de interes a fost prezentată de către polițiștii structurii de siguranță școlară din cadrul IPJ Botoșani, cei ai Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoșani, respectiv specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Botoșani.
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor continua activitățile de acest fel pe întreg parcursul anului școlar 2023 – 2024, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și al celorlalți parteneri instituționali cu responsabilități în ceea ce privește asigurarea unui climat de siguranță în mediul școlar.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024