Competiția a ajuns deja la ediția a XV-a.
Începând cu data de 25 aprilie 2023 și până pe 29 aprilie 2023, județul Bistrița a găzduit etapa națională a Concursului Naţional „Made for Europe” ediția a XV-a.
În concurs au participat 138 de elevi din 40 de județe și municipiul București, calificați după susținerea etapei județene de la sfârșitul lunii martie 2023, cuprinzând și lotul reprezentativ al județului Botoșani alcătuit din patru eleve, însoțit de profesoara Ciobanu Carmen-Silvia de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani.
În zilele de 25 și 26 aprilie a fost organizată o expoziție cu produsele din proiecte realizate de elevii finaliști, iar în zilele de 27 și 28 aprilie a.c. au fost susținute prezentările lor, acestea fiind evaluate de către Comisia centrală numită de Ministerul Educației, aspect principal pentru notarea finală.
Concursul Naţional „Made for Europe” urmărește valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației, stimulând creativitatea, inovaţia și spiritul antreprenorial.
Pentru a pune în valoare aceste realizări, Ministerul Educaţiei și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) au organizat competiţia naţională a produselor realizate în cadrul proiectelor finanţate prin programe europene, competiţie ce s-a adresat elevilor care au participat la proiecte și care au contribuit, în mod direct sau indirect, la realizarea produselor finale ale acestor proiecte europene. Concursul Naţional „Made for Europe” este unul dintre concursurile finanţate de Ministerul Educaţiei şi este cuprins în Calendarul Concursurilor Naţionale 2023.
Participanții la acest concurs sunt elevi din clasele I-XII, care prezintă produsele finale de proiect înscrise în concurs. Elevii botoșăneni selectați în cadrul etapei județene ne-au reprezentat cu mândrie la etapa națională, obținând rezultate deosebite care ne-au poziționat pe podiumul de premiere.
Printre câștigătorii Concursului Național ”Made for Europe” recunoscuți la nivel național sunt și elevii participanți din județul Botoșani care au obținut următoarele premii:
Secțiunea: Erasmus+, KA1, VET
Premiul III - Ciobanu Karla Elisabeth, din clasa a XII-a, Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi, produsul final prezentat: Keep it fit, Mobile App, profesor coordonator Drăghici Cristina Ionela;
Secțiunea: Erasmus+, KA2, educație școlară, VET
Mențiune - Hudișteanu Sofia din clasa a V-a de la Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani, produsul final prezentat: Muzeul micilor Erasmusieni, profesor coordonator Loredana Popa;
Secțiunea: eTwinning
Mențiune – Penciuc Mara, clasa a V-a, Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani, produsul final prezentat: Twinspace proiect, profesor coordonator Loredana Popa.
„Felicitări elevilor participanți și profesorilor coordonatori pentru prestația și rezultatele obținute la etapa națională a Concursului ”Made for Europe” - 2023!”, a transmis inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024