Şase elevi din Botoşani au câştigat marele premiu la categoria film a concursului internaţional organizat de Societatea de Geografie şi Academia de Ştiinţe Morale şi Politică din Paris. Ei vor participa la festivitatea de premiere de la Sorbona.
Șase elevi de la Colegiul AT Laurian au realizat un film de prezentare a judeţului Botoşani şi vor participa la jumătatea lunii viitoare la festivitatea de premiere care va avea loc la Universitatea Sorbona, acolo unde vor fi invitaţi preşedinţii marilor societăţi de geografie din lume, precum cele din Rusia, Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii.
Competiția a fost organizată cu ocazia sărbătoririi bicentenarului Societății de Geografie franceze, alături de Académie de Sciences Politiques et Morale și nu a fost un concurs școlar, competitorii neavând o limită de vârstă pentru participare, scrie publicația Puterea.
Fondurile de deplasare vor fi asigurate de Primăria Botoşani, care va putea folosi apoi filmul pentru promovarea obiectivelor culturale şi turistice, potrivit Rador.
Elevii au realizat un film de promovare a Botoșanilor și a curiozităților sale geografice, pentru care s-a făcut o cercetare documentară pe teren, în locuri precum Vorona, Oneaga sau Ipotești. Materialul are la bază un scenariu realizat de elevi, cu subtitrare în franceză, și va fi publicat pe site-ul Societății de Geografie din Franța.promovarea obiectivelor culturale şi turistice, potrivit Rador.
Elevii au realizat un film de promovare a Botoșanilor și a curiozităților sale geografice, pentru care s-a făcut o cercetare documentară pe teren, în locuri precum Vorona, Oneaga sau Ipotești. Materialul are la bază un scenariu realizat de elevi, cu subtitrare în franceză, și va fi publicat pe site-ul Societății de Geografie din Franța.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024