Doi elevi care învață la o unitate de învățământ din municipiul Botoșani au tras o sperietură groaznică într-una din serile precedente după ce au trecut prin Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
O patrulă a Poliției Locale Botoșani care se afla în Centrul Istoric, a observat în jurul orei 20 : 18 cum un grup de elevi au fost agresaţi de două persoane de etnie romă care la apariţia echipajului de poliţie locală au fugit.
Persoanele agresate T. Ionel şi C. Constantin Eduard, în vârstă de 15 respectiv 16 ani , ambii din comuna Răchiţi, judeţul Botoşani au relatat faptul că în timp ce se îndreptau spre casă au fost ameninţaţi de persoane de etnie romă cu un cuţit.
Au fost efectuate verificări în vederea depistării agresorilor, prin intermediul camerelor de supraveghere din dispecerat, fiind identificat unul dintre agresori, S. Alfred Andrei în vârstă de 16 ani din municipiul Botoșani. Victimele au fost îndrumate să depună plângere împotriva celor întâmplate, dar pe motiv că este posibil să li se pună viaţa în pericol au refuzat categoric.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024