Una dintre fetițele care au fost implicate în accidentul care s-a produs joi dimineață la Darabani va fi transportată la Clinica de Neurochirurgie din Iași. Este vorba despre eleva de 14 ani care se afla pe scaunul din dreapta șoferului și care s-a lovit cu capul de bord.
În urma investigațiilor medicale efectuate de medicii de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati, adolescenta a fost diagnosticată cu hematom intracranian. Ca atare, personalul medical a solicitat un elicopter SMURD care va ateriza pe poligonul Unității Militare 01189 pentru a prelua pacienta.
Accidentul s-a produs în Darabani implicate fiind cinci eleve care se aflau în mașină cu profesorul lor, un bărbat de 65 de ani. Într-o curbă, acesta a pierdut controlul autoturismului și s-a izbit într-un cap de pod. Cea mai afectată a fost fata care se afla în față, celelalte fiind mai mult speriate. (G.E.)
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Preot din Botoșani, despre costumele de Halloween: Este ceva anticreștin
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024