S-a întâmplat într-o unitate de învăământ din Botoșani iar cazul a ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).
Biroul de Siguranță Școlară a instrumentat aproape 60 de situații infracționale produse în primele nouă luni al acestui an în școlile botoșănene.
Dintre acestea trei dosare au fost pentru infracțiunea de purtare abuzivă.
Într-unul dintre cazuri victima a fost un elev care se afla pe holul unității de învățământ și care a fost lovit fără motiv de paznic.
Cel mai probabil din cauza faptului că nu se afla în sala de curs.
Celelalte două fapte vizează cadre didactice. Într-una dintre situații un profesor a agresat un elev ca urmare a unui comportament nepotrivit al acestuia. Fiind obraznic, elevul a fost tras de urechi de profesorul care acum este cercetat pentru purtare abuzivă.
Și nu în ultimul rând, un alt cadru didactic a amenințat cu bătaia un elev. Și acest caz a ajuns în atenția polițiștilor.
La nivel general, gradul de infracționalitate în școlile botoșănene este unul redus.
Doar 0,1% dintre elevii din județ au fost implicați în fapte penale.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024