Peste 700 de elevi de la 24 de licee cu profil artistic din România au participat la Concursul Interjudețean de Arte Plastice ”Omagiu Ștefan Luchian” organizat de catedra de arte plastice a Liceului Ștefan Luchian din Botoșani.
Vernisajul a avut loc pe 1 februarie la Galeriile de Artă care poartă numele pictorului florilor, în prezența conducerii Inspectoratului Școlar Județean și a amintitei unități de învățământ.
Premiul 1 la categoria ”Arhitectură” i-a revenit lui Codrin Manea, elev în clasa a X – a.
Acesta a expus două lucrări ale unor imobile reprezentative ale orașului, una aflată într-un stadiu avansat de degradare, Casa Silion, iar cealaltă, intrată în 2014 într-o reabilitare nefinalizată nici până în ziua de astăzi și care în cel mai optimist scenariu ar putea fi terminată anul viitor, Teatrul Mhai Eminescu.
Lor li s-au adăugat o reprezentare în viziune arhitecturală a Turnului Eiffel din Paris.
Viitorul arhitect, fiul unui celebru artist botoșănean, a relatat că simțea că îi explodează inima când se anunțau premiile.
”Iar bucuria de a-mi auzi numele pe prima treaptă a podiumului au dat copilului din mine fericirea de a mă simți precum un câştigător de Champions League, iar acelui copil, cel deja matur din mine, satisfacția deplină a aprecierii talentului și muncii depuse, motivația de a merge mai departe în noi concursuri și provocări, noi proiecte”,
Codrin Manea, elev.
Diploma i-au semnat-o prof.univ.dr. Cristian Ungureanu, prorector al Universității Naționale de Arte ”George Enescu” Iași, prof. Beatrice Păpădie, director al liceului menționat și prof. Alina Muntean, coordonator al proiectului.
Pe lângă elevi participanți la competiție, la vernisaj au fost prezenți conducători ai Consiliului Județean, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Muzeului Județean, Direcției de Sănătate Publică.
În cadrul evenimentului, prof.Beatrice Păpădie a prezentat și noul logo al Liceului de Artă Ștefan Luchian. De altfel, concursul a făcut parte din Zilele Liceului de Artă “Ştefan Luchian”, Botoșani, 31 ianuarie - 4 februarie 2022.
Printre alții, la concurs au luat parte elevi din Alba Iulia, București, Craiova, Slobozia, Târgoviște, Râmnicu-Vâlcea.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024