Un botoşănean pasionat de drumeţii a reuşit să facă cunoscut un adevărat colţ de rai din nordul extrem al Moldovei. Este vorba despre obiective turistice şi culturale, de care niciun român nu a auzit şi pe care nimeni nu s-a sinchisit să le promoveze, la modul oficial.
Pentru mulţi români, judeţul Botoşani, cel mai nordic din România, este doar un loc al sărăciei şi atât. Nu însă şi pentru Ionuţ Haidău, un fochist la o fabrică de alcool din judeţul Botoşani, îndrăgostit de călătorii dar şi de regiunea în care trăieşte.
În ultimii 20 de ani, botoşăneanul a bătut judeţul în lung şi în lat, reuşind cu aparatul foto, dar şi cu ajutorul reţelelor sociale să demonstreze că de fapt în Botoşani se află comori turistice incredibile. În plus, a motivat sute de persoane să descopere judeţul cu toate frumuseţile, de care nici măcar localnicii, din zonele urbane, nu auziseră.
Potrivit Adevărul, în doar câţiva ani, cu un aparat foto, multă pasiune şi multă muncă de documentare, Ionuţ Haidău a reuşit să promoveze aceste atracţii turistice practic necunoscute, majorităţii românilor, mai eficient decât autorităţile din judeţ, în ultimii 30 de ani.
Câţi dintre români au auzit despre „masa tâlharului”, vulcanii noroioşi de la Cerbu, Imaşul Bolohanilor, superba rezervaţie de tisă de la Tudora sau de cel mai înalt punct din podişul Moldovei?
La asta s-a gândit şi Ionuţ Haidău atunci când a transformat un profil de pe o cunoscută reţea socială, probabil cea mai accesată în România, într-un adevărat hub de promovare turistică a unor obiective culturale sau din natură, cu adevărat spectaculoase, dar de care nu auzise nimeni, tocmai fiindcă nu au fost promovate.
Aşa s-a născut pagina „Botoşani-atracţii şi trasee turistice”, un loc unde oricine poate afla informaţii detaliate despre nişte trasee turistice foarte interesante dar foarte puţin cunoscute. Ionuţ Haidău a avut grijă să ofere atât date tehnice, informaţii bine documentate dar şi poze din belşug.
Pentru a aduna informaţiile dar şi pentru a face pozele, de aproape 20 de ani, Ionuţ Haidău bate judeţul în lung şi în lat. Botoşăneanul lua la ocazie oameni din judeţ, iar aceştia îl plăteau doar cu poveşti ale locului.
„La început am umblat hai-hui. Pe parcurs cei care vedeau postările mele, doreau detalii tehnice. Am avut interacţiuni, cu Biblioteca Judeţeană, mi-a predat tot arsenalul de hărţi de orientare turistică. Lucrez cu hărţi topografice, plătesc pentru anumite aplicaţii care mă ajută. Timp de 15 ani făceam, cu serviciul, foarte des Iaşiul şi în perindările mele, luam sătenii la ocazie, iar ciubucul erau informaţiile lor despre zonele interesante din judeţ”, spune Ionuţ Haidău.
Foarte mulţi botoşăneni şi nu numai au ajuns să cunoască obiective deseobit de interesante, precum rezervaţii naturale splendide, cascade necunoscute, trasee forestiere deosebite dar şi locuri de legendă sau cu un farmec istoric aparte.
„Avem un potenţial turistic imens, chiar dacă multe lume spune că aici nu prea ai ce să vezi, la Botoşani. Am descoperit de-a lungul timpului. o mulţime de locuri deosebite. Printre altele avem „altarul din peşteră”, galbenul de Coşula, vulcanii noroioşi, rezervaţii naturale, mănăstiri, conace vechi, colţuri feerice de natură, locuri de legendă, Cheile Bahluiului, dar şi cota cea mai înaltă, din podişul Moldovei. Este vorba despre Dealul Mare, cu 596 de metri. Este un potenţial turistic mare”, spune Ionuţ Haidău.
Frumuseţi ascunse promovate la pas Ionuţ Haidău, după ce termină o săptămână de muncă, se pregăteşte de o excursie. Pleacă fie în judeţ, fie pe munte, în ţară.
Invariabil, urmează postările pe reţelele sociale, cu explicaţii şi fotografii. Povestea călătoriilor sale a atras un număr însemnat de urmăritori. Majoritatea i-au plecat pe urme, dornici să viziteze acele locuri.
Pentru a promova, cu adevărat aceste obiective, botoşăneanul şi-a publicat şi numărul de telefon. Aşa se face că primeşte o mulţime de apeluri, de la excursionişti dornici să afle informaţii privind traseele. Sunt îndrumaţi la milimetru, ba chiar li se spune şi unde pot mânca sau se pot odihni. În jurul lui Ionuţ Haidău s-a format un grup de pasionaţii de excursii, alături de care a marcat numeroase trasee, puţin cunoscute, în judeţul Botoşani.
„De-a lungul timpului am adunat în grup 30-40 de persoane, iubitori de drumeţii, oameni pe care i-am cunoscut prin promovările mele. Mergem în ture prin judeţ dar şi la munte, în ţară. Am marcat mai multe trasee din judeţul Botoşani. Am marcat Imaşul Bolohanilor în apropierea rezervaţiei de tisă de la Tudora, arie protejată. Am început să marcăm arborii, pe aplicaţia „arboremarcat”. Este vorba despre arborii de pe dealul Holm, la Schitul Balş. Cheile Bahluiului, tot eu le-am marcat. Pentru a fi accesibile tuturor. Vin cu informaţii, chiar am discuţii câteodată cu nevasta-mea. Îmi spune ”iar îi sâmbătă, iar îi duminică, iar pleci”. Numărul meu este public şi sună mereu oameni să mă întrebe, ”unde-i altarul din peşteră”, ”unde-i rezervaţia cutare”, cer informaţii. Doresc în viitor o colaborare cu cercetaşii, cu centrul de voluntariat, şi cu ajutorul primăriilor şi a diferitelor proiecte să marcăm zona chiar de la Schitul Balş, Frumuşica, tot dealul Holm, cu ”masa tâlharilor” şi cimitirul german”, spune Ionuţ Haidău pentru sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024